Astăzi 10.04.

Astăzi vreau să-mi cer iertare de la tot ceea ce înseamnă viu. Îmi cer iertare de la flori că nu le-am apreciat așa cum se cuvine. Că atunci când le-am dăruit unei femei s-a imbujorat frenetic și a doua oară a aruncat-o pur și simplu spunând că florile nu se rup căci și ele au suflet. Îmi cer iertare de la pădurea înțeleaptă că nu i-am cuprins frunzele mai mult și copacii nu i-am îmbrățișat căci m-ar fi văzut oameni și mi-ar fi fost rușine. Scuze prezint și fiecărei pisici sau câine că nu i-am hrănit. Am dăruit câte un Wiskas sau Pedigree fiecărui suflet care avea lăbuțe, dar nu am cuprins toate sufletele abandonate și chiar regret amarnic. Îmi cer scuze de la iubirile pe care nu le-am băgat în seama poate din neștiință sau chiar timiditate de a le vedea frumusețea sufletului lor. Iubirile pe care le-am acceptat mi-au captat atenția nu neapărat prin bine ci mai mult prin frumusețe. Pentru că regret femeile care m-au visat noaptea și m-au purtat în gând și eu chiar nătâng le-am preferat pe acelea care nu au fost demne de a mă iubi. Dăruindu-le sufletul meu l-au făcut de cele mai multe ori fărâme și mă întreabă apoi superficial de ce nu mai iubesc în lumea aceasta mare. Îmi cer iertare de la cărți, acele bucăți de suflete, cărora nu le-am deschis paginile. Sincer chiar vreau, dar obligațiile și timpul nu mă lasă ca să le cuprind pe toate. Vai! Cum aș mai zbura cu fiecare pagină în parte din lumea aceasta prezentă, dar chiar nu pot căci sunt legat de problemele curente și chiar existențiale. Îmi cer scuze și de la vânt căci l-am urât de fiecare dată când a bătut cu putere și trimis un aer rece asupra vieții mele. Înainte de toate acestea și câte vor mai veni la mine imi cer scuze de la mine căci ceea ce sunt astăzi nu am putut să fiu tot mereu. Un trubadur de gânduri, naiv și modest din fire care așterne rânduri asemenea ca acestea pe care le-ați citit până acum. Mai mult îmi cer iertare de la viață însăși căci m-am considerat copac și nu am plecat departe până când și aceste rânduri nu vor fi iluzii deșarte. Dacă făceam toate acestea cel puțin nu eram un zăpăcit care mai crede în iubirea fără să țină cont de bani și avere. Așa sunt asemenea unei păsări care nu se regăsește nicăieri decât în unele piese muzicale și nu știe să facă teatru și scrie și aceste rânduri despre senzațiile sale. Cel puțin așa sunt autentic cum pot și știu să fiu întocmai ca un porumbel pe vârful unui munte.