Am început dimineața ca să am un obicei ciudat și de neînțeles pentru mulți oameni, dar plăcut pentru mine. Am început ca să ascult păsările. Parcă poartă o conversație profundă despre locurile pe care le-au văzut și simțit. Nu este vorba de o ședință tipic umană și plină de nonsens. Sunt discuțiile pe care le avem cu oamenii pe care-i știm de o viață. Acea conversație în care cuvintele curg și nu ne gândim la “ce va zice lumea”. Conversația păsărilor este câteodată întreruptă de câte un cucurigu provenit din vecinătate. Păsările ignoră cocoșul văzându-si de poveștile lor. El devine un intrus care “mai mult se baga în seamă” în conversație și este alungat. Ele încercă să convingă norii ca să nu mai fie atât de supărați și să-și reverse lacrimile lor necontenite peste oameni. Norii ascultă și ei poveștile păsărilor și încep să devină mai zâmbăreți și să lase locul albastrului cerului. Deocamdată doar câteva sunete de mașini se aud mai îndepărtate sau apropiate. Aerul rece acompaniază spectacolul de dimineață vestind lumii înconjurătoare că o săptămână este doar la începutul ei. O săptămână mare pentru creștinătate și plină de mister pentru noi oamenii își trăiește primele ore. Depinde de fiecare dintre noi să o facem frumoasă și liniștită.
Lumea lui Ovi 