Ceasul


Cunoaștem ceasul de la trezirea de dimineață de la alarma. Ne pregătim pentru locul de muncă uitându-ne la ceas. Pornim din casă la anumite minute pentru a porni mașina sau a pleca spre stația la autobuz. Ajungem la locul de muncă uitându-ne la ceas și fiecare cerință pe care o avem este în funcție de ceas. Trăim în țara în care tot ceea ce ni se cere este urgent și trebuie să apară pe hârtie. Mâncăm la locul de muncă la o anumită oră așteptând finalul programului de muncă. Scoatem copiii de la școală sau facem cumpărăturile pentru a ajunge acasă la o anumită oră. Facem mâncare pentru a doua zi sau ne uităm la televizor tot până la o anumită oră pentru a adormi și a ne continua programul în fiecare zi tot uitându-ne către limbutele ceasului.

Practic devenim obsedați de ceas grăbindu-ne să ne cuprindem toate activitățile. Chiar și sex sau dragoste facem după ceas. Devenim astfel roboti programați pe grabă și stres. Din toate aceste motive fusarim toate lucrurile noastre, chiar și în trafic și pe trotuar. Ne grăbim tot timpul, grăbind și relații sau momentul căsătoriei și când ceva nu ne mai convine așteptăm cu nerăbdare ceasul divorțului. Ca să nu scriem că avem expresia “de a ne da de ceasul morții” și noi suntem chiar vii. Impropriu scris vii pentru că fiind programați de fapt devenim morți în viață. Nu ne mai bucurăm de realizările noastre pentru că de fapt mai mult ne încântă drumul spre succes decât succesul în sine. Însuși sentimentele le programam și ne ducem greșit după relațiile sănătoase copiind modelul american sau occidental în care mentalitatea sau gândirea este cu totul alta. Uităm de construcția fundației relațiilor și ne ducem după aspectul exterior mai mult decât spre cel interior. Eventual observăm grosimea pantalonilor și nu ne referim doar la buzunare. Pentru că avem și expresia “nu avem timp” muncind pentru bani și pentru orice altceva și prea puțin pentru noi. Rămânem în relații în care chiar nefiind adaptate societății și gândirii noastre ne fac rău. Așteptăm în acest fel ceasul izbăvirii din cer de rău fără ca noi să mișcăm un deget. De aceea folosim expresia “așa a vrut Dumnezeu” când nu mai avem alte argumente pentru infidelitate, învinețire și certurile continue. În momentul în care îmbătrânim și ne considerăm impriprou prea bătrâni de la 50 de ani înainte ajungem să regretăm superficialitatea noastră și faptul că ne-am tot grăbit să ajungem mai repede acolo, dar nu neapărat mai bine. În pragul ceasului morții în sfârșit vom deveni lucizi și vom realiza că nici măcar în week-end sau în concedii nu am scăpat de ceas. Oricum regretele noastre în ceasul morții vor fi tardive și vom putea ca să ne dăm seama că încă din ceasul nașterii până la moarte ne-am grăbit existența și că am uitat să trăim. Ne vom aminti atunci mai mult momentele în care timpul s-a oprit pentru că de fapt atunci am fost liberi de ceas. Fie că am iubit sau că am fost în orice altă stare de bucurie acelea vor fi momentele care ne vor aduce unul dintre ultimele noastre zâmbete din lumea aceasta. Mai departe vom rămâne doar un corp ascuns sub pământ cu o piatră la căpătâi, un nume pe o piatră și un suflet plecat hai hui în alt corp. Poate acel corp nu se va mai uita atât de mult la ceas atât de mult cât ne-am uitat noi, dar noi nu vom mai știi despre toate acestea. Căci vom fi doar un schelet într-o țărână ascuns pe o perioadă de timp nelimitat.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: