Pisicuța din gunoi de Diana Sava Daranuța


O pisică mititică, nici de rasă, nici de soi
Se trezi abandonată la o groapă de gunoi.
Fără mamă, fără tată, plină de noroi și scame
Mieuna îndurerată și de sete și de foame…

Și scâncea așa de tare și se văita umilă,
Că plângea până și piatra de a mâței noastre milă.
Și-o văzu o gospodină pe alături când trecea
Și-adoptă acea felină, ce-n gunoaie rătăcea.

O luă la ea acasă, o spălă, o îngriji,
Cu bucata cea mai bună, dezmierdând-o, o hrăni.
Și crescu acea pisică sănătoasă și frumoasă,
Că torcând, făcând nimica, avea loc de cinste-n casă.

De povestea ei amară nu-și mai amintea deloc,
Când se tolănea sătulă pe cuptor, pe lângă foc.
Cu alintul de pisică măgulea pe gospodină
Și în mintea ei cea mică se credea și ea stăpână.

Însă iată că odată, când ploua, pe înserat
Cineva bătu în poartă cu un plânset înfundat.
Își ciuli urechi pisica și de zgomot deranjată,
Curioasă, pân’acolo o zbughi ca o săgeată.

Și-ntrebă cu voce tare, rece și-autoritară:
– Cine e aici și bate pe la porți în miez de seară?
Se-auzi un scâncet palid și-un răspuns nedeslușit:
– Vreau un adăpost și milă… sunt un suflet necăjit…

Auzind așa, felina, se urcă pe-un stâlp la poartă
Și văzu în frig și ploaie o pisică udă leoarcă.
Amărâtă, dar de rasă, cu blănița încolțită
Se ruga sărmana mâță ca să fie miluită.

Și văzând toate acestea pisicuța cea „stăpână”,
Se uită de sus la biată cu-o privire de păgână.
Și în sinea ei își zise: „De-o primesc acum pe asta,
O să îmi aduc în viață și nevoia și năpasta…

Că stăpâna mea de-o vede că-i frumoasă și de rasă
Va primi-o de îndată și-i va face loc în casă…
Și atuncea nu se știe ce se va-ntâmpla cu mine,
Unde o să-mi cânte cucul, când veni-va zi de mâine…”

Și gândind la toate astea, o cuprinse-ndată frica,
Că din cauza intrusei își va pierde bucățica.
De aceea, indignată ca un trăsnet se răsti:
– Nu primim aici milogii, pleacă, și… nu mai veni!

Și cum ești plină de scame, și de răni și de noroi
Locul tău e numai unul – doar la groapa de gunoi!
Și zicând așa, pisica o zbughi înapoi în casă,
Să-și continue în tihnă viața ei cea norocoasă…

Morala:

Unii, când ajung mai bine, uită de unde-au pornit,
C-au bătut și ei la poartă, și au plâns, și au cerșit…
Egoismul îi învață să n-ajute, să nu-mpartă,
Preschimbându-i în jivine, ce au inima de piatră…


Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

One thought on “Pisicuța din gunoi de Diana Sava Daranuța

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: