Acolo


Acolo unde soarele se întâlnește cu apa parcă nimic nu mai există/ doar în adânc sufletul meu tot mai persistă/ să-și amintească iar de mine/ căci am guvernat o împărăție. Un imens teritoriu al iubirii/ care mai persistă în amintiri/ nici eu și nici apa nu-l mai recunoaște/ doar sufletul învață câteodată/ că sunt un trecător al valurilor/ și un potop de limpezime. Mai aud doar în depărtare/ un glas care mă anunță vremelnic/ că am pierdut gândurile în mare/ și inima mea bate și iar bate tainic. Un freamăt al unui vânt cunoscut/ șoptește ca și cum ar fi aproape/ că sunt iar un brav uituc/ și eu învăț să mă ascult în șoapte. Nu sper ca să devină iar real/ căci doar în vise pot să apară/ ceea ce astăzi este ireal/ și din apă să mai răsară/ gândurile îmi tac iar și inima nici nu le mai pătrunde/ sunt veșnicul iubitor de viață amara/ ale cărui sentimente de veselie nu pot să le mai cuprindă. Prefer să tac și nici gândurile să nu se mai audă/ nici dacă plâng sau râd să nu se vadă/ căci sunt acolo unde soarele se întâlnește iar cu apa/ și eu am lăsat sufletul ca să se aline/ nu simt nici miros și nici gust de mulțime/ sunt eu acolo doar cu mine.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: