La moartea lui George Enescu


Ce tragic este atunci când moare un compozitor muzical. Notele sale rămân prăfuite undeva în eter fără a se mai întâlni vreodată pe un portativ. Plâng și ele în tăcere și ascunse de un portativ căci acela care dădea glas notelor adunate s-a dus în Raiul compozitorilor. Muzica care urma să reunească notele muzicale sta tristă într-un colț căci astăzi s-ar fi putut naște un refren. Totuși nu mai este cine să-l mai cânte. Vioara, contrabasul și o trompeta încep să se întâlnească cu praful și oricât vor mai fi ridicate pentru a cânta nu va mai fi același compozitor. Un arcuș chiar vrea să danseze pe o vioara, dar ea îl respinge încetișor căci dirijorul nu mai este același. A luat muzica și a plecat în nori. Corzile unei chitare se rup tot mai des căci astăzi este ziua în care a murit o parte din muzica sa. Piesele sale vechi se vor mai cânta în lume și fiecare din sala de spectacol va știi că sufletul compozitorului este acolo. Atât timp cât instrumentele muzicale vor cânta muzica lui el le va atinge încetișor. Poate așa simt oamenii din ziua de 4 mai a anului 1955 atunci când a murit un român cu un suflet mare, George Enescu.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: