La moartea unui poet


La moartea unui poet parcă și frunza începe ca să plângă/ frunzele și ramurile se apleacă/ și apa curge chiar mai zbuciumata/ lăsând în spate lacrimile de dor către un frumos care din lumea aceasta a plecat grăbit. Norii încep să se încrunte/ coroanele nu mai strivesc lumea/ soarele începe ca să se întunece/ căci a plecat la Bunul Dumnezeu un fiu al frumosului pământean. Rimele și ritmul se ascund de lume/ numai un ales trubadur al versurile alese/ greu le va mai regăsi vreodată/ pentru a le șterne simplu pe o hârtie. Diftongii sau triftongii nu se mai revarsă/ lăsând lumea fără un dar al sufletului membru/ nici măcar un creion nu mai vrea ca să scrie despre misticismul prezent. Poate că așa a fost atunci când Raiul a avut nevoie de un poet/ l-a chemat în luna mai la El pe Blaga Lucian/ lăsând un gol în lumea aceasta largă/ pe care nici măcar un român nu l-a mai cuprins. Așa este când mor poeții/ pleacă trupul lor în pământ/ și lasă oamenilor vii în urma lor/ bucăți ale sufletului lor în versurile așternute pe hârtie/ și noi recitându-le ne vom asigura că poeții în veci nu mor.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: