Drumul vieții


Drumul vieții de fapt este plin de cărți de iubire. Cunoaștem în adolescență sau poate chiar mai repede iubirea romantică și plină de basm în care vedem partenera asemenea unei prințese pe care este nevoie ca să o salvam de un zmeu fioros. Numai că în multe cazuri sfârșitul relației din adolescență se încheie cu prințesa care rămâne cu zmeul fioros. Este prima noastră dezamăgire și schimbând forma de iubire începem să căutăm succesul. Pe drum găsim, în cel mai bun, fetele din categoria “Daniele Steele “. Băiatul care întâlnește sau agață o femeie într-un cadru romantic, câteodată o librărie sau un loc mai cult și după o serie de întâmplări baiatul se căsătorește cu fata. Această întâmplare deja înseamnă drumul clasic în care împreună cu partenera construim succesul. Dacă se întâmplă ca să nu ne căsătorim cu fetele “Daniele Steele” construim viața profesională sau privată singuri sau trecând prin diferitele romane ale lui Lev Tolstoi “Învierea” sau primim “Crimă și pedeapsă ” a lui Feodor Mihailovici Dostoievski. Oricum ar fi o trecem la capitolul experiență de viață și deja ajungând prin cărțile de dezvoltare personală descoperim relațiile sănătoase și că nu trebuie să toleram abuzurile emoționale. Practic cunoaștem pe don Miguel Ruiz și a sa carte “Arta de a iubi”. Numai că ajungând în această parte apropiată de jumătatea vieții vom găsi multe “Bunici care ne vor spune că le pare rău” prin Backman. De fapt sunt femeile “îmbătrânite prea devreme ” care sunt dificile, cu vreun copil moștenit din moda “căsătoriei rapide și a divorțului și mai rapid” sau ceea ce este în trend care urăsc toți bărbații. Aflându-ne în această ipostază suntem în cadrul iubirii realiste care, în afara abuzurilor emoționale aduce și gândul apropierii situației noastre financiare sau private de o parteneră. Adică ceea ce avem în comun cu o parteneră pentru a construi cu aceleași unelte o relație care să ne convingă că nu este mai bine să rămânem singuri. A fi singur este o demnă retragere în mlastina din cartea “Acolo unde cântă racii” scrisă de Delia Owens. Dacă vrem să fim în trend, la cuvântul “modă” în limba română spunem prea depășit, urmărim live-uri pe Facebook sau Instagram podcast-uri cu “Bărbatul Superior”. Numai că în această situație ajungem la concluzia că neavând bani, apartament sau dorință sau răbdare de a tot pescui, în ce ordine dorim, credem că abandonam iubirea. Cum vrem suflete și nu numai trupuri lucrate într-o sală de fitness este ca și cum am căuta acul în carul cu fan. De fapt ne aflăm ca și “un bărbat pe nume Ove” a lui Backman în fața cărții încă necitita “Pacienta tăcută” scrisă de Alex Michaelides. Este lăudată și blamata de foarte multă lume, dar nu avem nici timp sau răbdarea pentru a o citi. Atunci ne întoarcem la pasiunea abruptă a domeniului nostru de activitate continuând cartea “Istoria românilor” scrisă de Academia Română despre perioada comunistă. În rest ar fi nevoie ca să luăm viața și ca o lectură palpitantă, plină de neprevăzut și cu suișuri sau coborâșuri, dar cel puțin plăcută.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: