În România zilelor noastre/ așa ca moștenire comunistă/ hârtia este ceea ce contează/ atât timp pe ea apare și o semnătură. Ștampila și dosarul cu șină conduc România/ că deh! de conducători ce să mai zicem/ hârtia guvernează în locul lor/ nu că s-ar pricepe ei la muncă. Putem fi deștepți/ dar numai dacă avem o hârtie aleasă/ atestă cunoștiințele noastre/ alături de note umflate. Inteligența nu contează astăzi/ căci hârtii care atestă entități/ avem în domeniile noastre/ dacă avem o faptă nu este credibilă/ dacă nu avem hârtia care o atestă. Putem să facem bal mascat în lumea aceasta mare/ atât timp cât mai sunt nebuni cu hârtia care arată sănătate/ păcat că pentru bunătate nu există un înscris/ căci prea puțini oameni/ ar dori ca să o semneze. Viața ca o minciună frumoasă/ apare ca poză pe internet/ căci acolo este deja o semnătură/ păcat că toate excursiile/ arată o fericire și noi avem o hârtie de prosti. Numai că hârtia pentru proști nu există/ nici semnătură sau parafa nu avem/ dar avem atâtea exemple/ prin care prin gânduri sau fapte/ lipsește hârtia de prost. Chiar și că suntem vii este atestat de o hârtie/ căci lumea ne-ar vedea în viață/ și ne-ar crede pe toți morți/ noi fiind în fața lor/ numai roboti grăbiți și de sentimente morți. Iubirea și faptele bune însă/ precum și bunătatea din suflet/ nu apar însă pe hârtie/ numai că ele sunt esența vieții/ păcat că nu trebuie hârtie doveditoare pentru a fi om. În viața noastră sufletul contează/ alături de iubirea autentică/ frumos și pornită din inima/ numai că pentru toate acestea/ nu cere nimeni nici hârtie sau ștampilă.
Lumea lui Ovi 