Stropii de ploaie


În liniștea picurilor de ploaie care cad abrupt iar pe pământ/ viața renaște iar/ pentru a lumii așternut/ norii amenință atmosfera și totul se transformă în praf/ asemenea unor vestite dare de pământ udat. Melancolia cuprinde ale noastre gânduri/ spre a lumii iar visare/ oamenii cântă o melodie/ a dezamăgirii iar de ploaie. Acoperind iar asfaltul pe care-l mai calcă/ încet el devine asemenea unor oameni/ care devin statui ale sentimentelor de ieri/ senzații și empatia dispar ușor din oameni/ lăsând în spate doar statuete și asfalt. Rar mai găsim oameni care mai simt/ și cunosc a cărților povești/ pare că ne dezumanizam/ și animalele iar devin oameni/ pentru a uita să mai zâmbească/ și a fi doar un zgomot fertil. Cuprinzând picăturile de ploaie sentimentele dispar/ și uităm ușor de oameni/ totul devenind straniu și străin/ asemenea acelora care umbla fără o direcție/ crezând că totul este fără un final. Ploaia iar lovește în geam fără vreo milă/ noi fiind plini de brut/ ajungem să nu mai înțelegem viața/ devenind feeric stanci/ care trăiesc pentru pavaza timpurilor viitoare/ fără a ne ancora în prezent decât prea puțin.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: