Jurnal unei dimineți de sâmbătă


Parcurgându-mi pașii printre primele ore ale celei de-a șasea zi a săptămânii am ajuns la Platoul Cornesti. Aici am observat benzi marcând un traseu al unei competiții și o mulțime de mașini marcate. Întâlnindu-ma cu prietenul meu paznic m-a informat că urma să înceapă un triatlon. “Pista de alergat” nu este a lor mi-a spus și în timp ce-mi făceam încălzirea am dat binețe unor bărbați mai în vârstă, demni de toată lauda care se antrenează la aparatele de acolo și mai fac anumite ture de pista. Pe măsură ce am început ca să alerg am observat că se adunau din ce în ce mai mulți copii. De la mai mic la mai mare, fiecare cu bicicleta lui se pregăteau de competiție. Probele constau din înot, cursa cu bicicleta și alergat. Odată dat startul am început să admir copiii care parcurgeau cu bicicleta traseul atent marcat. Încet parcă mă motivau și pe mine să trec de la nostalgia curselor de alergare trecute și să mă antrenez mai serios pentru cursele de alergat care vor urma. Un strigăt și un gâfâit însoțea coloana de bicicliști prin drumul din pădure și liniștea parcă începea să se audă. Nu mai existau părinții motivatori prin urletele lor și nici posibilitățile lor financiare. Erau doar ei individual, o bicicleta și traseul. Nu am observat nici câștigătorii sau linia de sosire. În acel moment mi-am dat seama că orașul Târgu Mureș totuși nu este chiar mort. Ceva totuși mai există în urbe și o regăsim în sport. Cel puțin prin aceste aspecte să ne evidențiem în fața celorlalte orașe dacă restul orașului este concentrat pe “Noaptea muzeelor”. În urmă mea a rămas doar o distinsă floare care trăia nestingherita la marginea șoselei contribuind la renașterea orașului chiar și numai pentru o zi.

Mâine va urma din nou etapa de triatlon a adulților. Dacă gleznele subsemnatului devin mai cuminți poate se vor întâlni din nou cu participanții. În caz contrar alergăm, cu sens sau fără sens, în cursa numită viață.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: