Nu am înțeles niciodată de ce gândurile bune nu sunt contagioase. Să le putem transmite la fiecare om în parte și fiecare om la rândul lui la alt om. Mai mult cred că transmisibile sunt gândurile de ură. Pesimismul devine tot mai contagios pe zi ce trece. De asemenea și anxietatea în funcție de fiecare moment care trece. Dacă nu ne mai este frică de șef sau de pandemie am ajuns să facem scenarii apocaliptice despre războiul din Ucraina. Ne imaginăm că mâine dimineață ne vor trezi tancurile rusești în locul alarmelor sau a unui cocoș. Putin amenință liniștea noastră interioară sau cel puțin credem noi că va veni chiar până la noi la poartă. Pentru a nu spune că trăim cu frica stalinismului în san fără a înțelege că toate previziuni ale noastre s-ar putea să nu se întâmple. Dacă cineva ne contrazice ajungem să facem o competiție de cine știu să urle mai tare fără a conștientiza dacă argumentele noastre sunt viabile. Atunci nu înțeleg de ce nu se poate să fie contagioase indiferența, durerea în cot sau a nu pune suflet chiar la orice este lumesc și frustrărilor oamenilor. Poate pentru că nici nu vrem și de fapt ne place mai mult să ne plângem decât să schimbăm sursa nemulțumirilor noastre.
Lumea lui Ovi 