Îngrijorarea sufletului

Atunci când sufletul vrem ca să-l adunăm seara înainte de culcare/ el este plecat departe în alte vremuri/ unde nu are griji și nici probleme urgente/ în altă perioadă a existenței noastre. Seara nici gândurile nu vreau să vină/ fug tot mai departe de lumea dezlănțuita/ doar îngrijorarea rămâne asemenea unei stânci/ ea este veșnic pe acest Pământ. Se alimentează tocmai din închipuirile noastre/ de tot ceea ce poate fi mai rău/ ea nu se zdruncina ușor/ este clădita pentru a ne fi tot mai greu. Orele serii nu vreau să aducă liniștea/ ea se afișează numai când genele se întâlnesc/ îmbiate de un Moș Ene mult mai înțelept/ care cu un somn odihnitor alungă grijile toate. Așa este omul însă/ ca să se îngrijoreze de tot ceea ce va fi să vină/ de multe ori este greu să vadă binele / de aceea viața, dacă-i mai permitem are și surprize plăcute.

10 Principii adresate părinților

De multe ori dacă nu avem copii parcă părinții nu accepta păreri. Dictonul “numai cine are copii știe” este aruncat în față chiar dacă lucrăm cu copiii. Numai că observăm de multe ori în munca didactică copii care vin cu multe probleme, emoționale sau de comportament de acasă. Venind cu lacune de acasă observăm că ori au un comportament agresiv ori sunt foarte fricoși. Copiilor le este teamă de a greși sau nu au curajul de a-și exprima părerea despre anumite subiecte. Pentru a nu spune că, în mod special ne confruntăm cu copii aroganți sau răsfățați cărora li se oferă tot timpul ceea ce părinții lui nu au avut. Chiar părinții care renunța la a avea o viață privată doar pentru a-și dedica timpul copiilor. Numai că este ușor de a spune păreri despre cum trebuie educați copiii în ziua de astăzi când multe cărți de dezvoltare personala vor să facă trecerea de la educația prin frică la aceea în care părintele este doar un ghid în viața copilului. Așa că ne permitem să oferim doar câteva sfaturi sau principii în număr de zece în speranța că elevii vor deveni mai respectuoși, de bun simț și de valori morale sau cu o dezvoltare specifica și normală vârstei lor. Cel puțin pentru copiii care nu vor deveni adulți cu traume:

Să nu crezi niciodată că copilul tău trebuie să devină ca tine sau numai așa cum îți dorești tu. Ajută-l să se regăsească pe sine și nu-i regăsi pe ceilalți în el.Nu cere de la copil o răsplată pentru tot ce faci de dragul lui. I-ai dăruit viața. Cum ar putea să-ți răsplătească asta? El va dărui viață altui omuleț, apoi se va bucura de nepoți. Aceasta e legea ireversibilă a recunoștinței.

Nu-i demonstra copilului supărările tale, pentru că la bătrânețe vei strânge roadele. Ce semeni, aceea culegi.

Nu-ți lăsa copilul să se descurce singur, atunci când întâmpină probleme. Când te-ai ciocnit, la rândul tău, de primele dificultăți, nu aveai nici tu experiență. Oferă-i direcția pe care nu o vede. Va crede că s-a descurcat singur!

Nu-ți înjosi copilul. Nici măcar atunci când nu există nimeni, în afară de voi doi.

Nu uita că cele mai importante întâlniri din viața oamenilor sunt întâlnirile cu copiii. Atrage-le mai multă atenție.

Nu te victimiza dacă nu poți întreprinde ceva anume pentru copilul tău. Chiar dacă n-ai făcut tot posibilul pentru el, ai făcut destul.

Copilul nu este un tiran care ți-a monopolizat viața, sângele și trupul. Este vasul prețios pe care viața ți l-a dăruit pentru a păstra și dezvolta în el focul creației. Copilul este iubirea fără restricții a mamei și a tatălui. Părinții nu cresc copilul „lor”, ci un suflet, care le este dar spre păstrare.

Învață să iubești un copil străin și nu fă altui copil ceea ce n-ai vrea să suporte copilul tău.

Iubește copilul indiferent dacă e: netalentat, ghinionist sau deja matur. Atunci când comunici cu el, bucură-te. Copiii înseamnă o sărbătoare care încă mai este cu tine.”

Cu drag,
@dictie.md

Un gând ciudat

Un gând ciudat m-a străbătut astăzi/ cum ar fi dacă oamenii s-ar cunoaște prima dată/ după suflet și apoi după înfățișare?/ să vedem interiorul și apoi exteriorul? Suferințele și traumele să le vedem prima dată/ să luăm trecutul în considerare/ tot ceea am simțit dinainte să ne apară în cale/ să nu judecăm sau să condamnam vreodată. Văzând toate acestea trăite și netraite/ să putem ca să alegem/ viața persoanei în care ne-am potrivi/ să intram sau să stăm deoparte. Oamenii care au banii în suflet/ să se întâlnească cu aceia ca și ei/ iar cu avere mai puțină/ cu aceia mai de Doamne ajută. Cu sufletul curat să se întâlnească doar cu aceia asemănători lor/ parșivii cu parșivii și interesații cu interesați/ să nu mai fie condiții sau pretenții/ și iluzii sau dezamăgiri ci numai simplii oameni. Lumea așa poate va fi mai bună/ și răul pus deoparte nu la mare cinste/ oamenii ar fi evidențiați prin sufletul lor/ și nu ne-am aștepta la soare cald atunci când vine gerul. Drumul vieții ar fi mult mai senin așa/ răul și incorectitudinea ar dispărea într-un colț/ lumea nu ar mai fi atât de supărată/ și zâmbetele ar cuprinde viața toată.

Prietenia

Prietenia este o brățară de aur. Atunci când găsim oameni care ne încurajează, ne motivează oferindu-ne o stare de bine ar fi nevoie ca să-i valoram. Nu în sensul dansului din buric sau al scoaterii pieptului pe versurile clasicilor Nicolae Guță, Florin Salam sau Parizer sau ce alte nume de haur mai poartă. Oricum gusturile nu le discutăm. Oamenii cu care putem râde autentic, să vorbim ceea ce ne trece sau nu ne trece prin cap și să ne înțelegem cu ei și fără cuvinte. Să avem încredere în ei și să ne respecte sau să ne acorde atenție. De asemenea partea practică a prieteniei este deosebit de importantă în care activitățile noastre să fie de comun acord acceptate. Prietenia presupune reciprocitate și o consecventa construcție a ei. Dacă apar inevitabilele certuri să avem încrederea și curajul dacă greșim să știm să ne cerem scuze și să nu mai repetăm comportamentul nociv al problemei. Iertand prea mult și prea des ajungem să conștientizăm că acea prietenie provoacă mai mult rău decât bine. Numai că dacă ajungem să testăm o prietenie este în momentul în care avem o pierdere. Dacă ne pierdem locul de muncă, pe cineva drag, avem bani mai puțini sau orice altă problemă. Oamenii pe care-i avem alături în acele momente sunt prietenii adevărați. Restul oamenilor care apar numai când suntem bine sunt doar cunoștiințele de ocazie. Versurile populare “când nu am bani și îmi merge rău/ nu îmi este neam nici neamul meu” este de-a dreptul adevărată. Oricum neamurile sau rudele ne sunt date, iar prieteniile le alegem. Nici cu neamurile nu ne putem lăuda prea mult, dar cu prieteniile sincere ar fi nevoie ca să ne onoreze. Prieteniile nu au condiții, dar au același nivel de posibilități financiare altfel producem un decalaj și oferind prea mult ne trezim că acea prietenie va oferi din în ce mai puțin. Mai mult este nevoie să existe un echilibru, dar și nivelul ridicat de altruism. Vechiul proverb “prietenului la nevoie se cunoaște” se remarca și prin recunoștință. Am văzut zilele trecute pe internet o părere despre prietenie “acel om ne este prieten pe care-l putem suna la orice oră din zi și din noapte pentru a ne ajuta”. Valabil este și reciprocitatea: pe care om l-am ajuta noi emoțional, psihic sau fizic la ora doi noaptea? Așa că prieteniile se întrețin și nu cer întotdeauna timp, dar au nevoie de starea de bine reciprocă și echilibrată. Înainte de toate este de a nu ne considera prea deștepți și a le știi pe toate pentru că atunci când credem că am găsit toate răspunsurile viața vine și schimba toată întrebările. Și în privința prieteniei putem învăța oricât, oriunde și de la oricine pentru că ea de fapt este o artă a sufletului nostru.

Citatul zilei de 22 Mai

RÂDEM…

La fiecare colț al vieții, râdem!
Râdem de el că n-a făcut bine ce-a făcut; râdem de ea că s-a împotmolit printre întâmplări și fapte.
Râdem de părinții ai căror copii sunt diferiți.
Râdem de oamenii care-și spun ofurile.
Râdem de un nebun…de un boschetar.
Râdem de orice. De orice rău care nu ni s-a întâmplat nouă.[…]
Dintr-o dată, ne clocotește știința în vene. Ne simțim superiori. Suntem deștepți, iar pe ceilalți îi arătăm cu degetul. Suntem mult mai școliți în comparație cu ei. Avem experiență. Avem mintea plină. Și poate c-așa e.
Viața ne-a lăsat pe unii dintre noi cu mai mult. Pe alții, cu mai puțin. Diferența o face sufletul. Și caracterul.
N-am venit pe pământ ca să cântărim viețile altora. Nici alegerile sau greșelile lor.
N-am venit ca să râdem unii de alții.
Nu pentru asta a pus Dumnezeu inimi în noi.
Mai sus sau mai jos, mai înalt sau mai scund, mai plin sau mai gol, ești și tu tot un om.
Alege să fii OM!
* Vali Serban *

Un trandafir și oamenii

Plânsul unui trandafir nu-l aude nimeni/ nici oamenii și nici viața/ el, săracul tot îndură/ înțelegându-si soarta. După fiecare ploaie el varsă mii de lacrimi/ doar pentru a zâmbi la soare/ în măreția lumii el nu cunoaște vârsta/ el este boboc, înflorește numai pentru a se ofili. Nu o să vedem oameni care plâng un trandafir/ după a lui ofilire/ ci doar atunci când este în floare/ este lumii pentru preamarire. Petalele lui deschid multe inimi/ nimeni nu plânge însă un trandafir/ care și-a pierdut a lui petale/ doar îndrăgostiți știu ca să mai admire trandafirii. Un uscat trandafir nu încântă lumea/ doar pare o iubire uitată ca și semn de carte/ întocmai ca în viață, o dulce și amară amintire/ a ceea ce era viu și astăzi înghețat. Așa sunt și oamenii cât timp au averi/ și bucurie în al lor suflet/ sunt demni tovarăși de drum. Când însă tristețile innoreaza a lor existență/ și nici bani nu mai există/ sunt uitați de toți și amintiți de prea puțini/ ca să le șteargă ale lor lacrimi amare. Viața așa este făcută/ să trebuiască să ascundem dacă am pierdut o lume/ să fim bine dispuși și să nu vorbim de lucrurile triste/ pentru că vorba umblă întocmai ca o cucuvea/ iar încrederea este o pasăre tot mai rară. Trandafirii și oamenii au și o viață comună/ uscatul trandafir și omul trist nu sunt de trebuință/ omul atât este bun cât este ca un trandafir veșnic înflorit/ și poate să râdă sau să spună caterincă/ în rest viața este și plină de spini/ întocmai ca anumiți oameni și ca un trandafir. Bunătatea și încrederea sunt din ce în ce mai rare/ pentru că ele nu au un preț/ și nu sunt pentru fiecare/ într-o zi oamenii când devin povești îngropate vor mai fi dulci petale. Atât timp cât suntem în viață prea puțini întreabă/ “sufletul tău este bine și l-ai hrănit tu astăzi/ cu a lumii dulceață sau doar i-ai dat venin? Sufletul tău mai poate să îndure viața/ sau a devenit un chin băut cu un pahar de vin/ feeric și fără propagandă/ pentru a lumii ebrietate în căutare de seninătate?”

20 Mai 1990

Au avut loc primele alegeri prezidențiale libere din România. În ziua de 20 mai a anului 1990 țara noastră s-a aflat în fața unui moment de răscruce în care nu se va mai întoarce. Candidații erau: Ion Iliescu, Ion Rațiu și Radu Câmpeanu. Rezultatul alegerilor cunoaștem în ziua de astăzi, fiind câștigător Ion Iliescu. El de care facem caterincă astăzi, mai mult un haz de necaz. Oamenii în ziua de 20 mai 1990 credeau că un fost deviațonist, o contrazicere a lui Nicolae Ceaușescu care l-a trimis la Iași și apoi București, va aduce democrația în România. Așa cum spunea o vorbă înțeleaptă “cu stânga nici cruce nu ne putem face” așa nici cu Ion Iliescu nu am putut face democrație. A câștigat cu 80 % din voturi și nu numai o dată ci încă de două ori. Dar cine era unul dintre cei învinși în alegeri și anume Ion Rațiu? Răspunsul:

Ion Rațiu s-a născut la Turda, Transilvania, la 6 iunie 1917. După ce a studiat Dreptul, a intrat în armată şi a lucrat în Serviciul Exterior al României. A fost trimis la Londra, în calitate de cancelar la Legația Română, sub conducerea ministrului Viorel V. Tilea. La scurt timp, ca urmare a alinierii României la puterile Axei, tânărul Rațiu şi-a dat demisia și a obținut azil politic în Marea Britanie. Apoi, a câștigat o bursă pentru studii economice la St. John’s College, Cambridge.

În 1945, Ion Rațiu s-a căsătorit cu Elisabeth Pilkington, la Londra.

În 1975, a decis să își dedice toată energia făuririi unei Românii libere și a jucat un rol cheie în înființarea Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, care l-a ales președinte la primul său congres de la Geneva (1984).

După întoarcerea în România, în 1990, Ion Rațiu a fost desemnat candidat la președinție, ca reprezentant al Partidului Naţional Ţărănesc Creștin-Democrat (PNŢCD), la primele alegeri libere de după căderea regimului comunist.

Cel de al doilea candidat, Radu Câmpeanu a fost exponent al Partidului Național Liberal , în 1948, când Partidul Comunist Român a preluat puterea, a fost arestat și a trăit timp de 8 ani ca prizonier politic. Mai târziu a fugit în Franța, unde și-a continuat campania activistă anticomunistă, până la căderea regimului lui Nicolae Ceaușescu.
În perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial s- a alăturat Partidului Național Liberal și a fost șeful secției de tineret a partidului. În timpul războiului a urmat studii juridice și economice la Universitatea din București . La sfârșitul conflictului a participat la protestele din 24-28 februarie 1945 împotriva emergentei Partide Comuniste Române care, prin presiunea asupra regelui Mihai I al României cu sprijinul Uniunii Sovietice , a reușit să obțină demisia prim-ministrului Nicolae Rădescu și numirea lui Petru Groza . Partidul a organizat proteste pe tot parcursul anului 1945 . În 1948 PCR a proclamat o republică, a scos în afara legii toate celelalte partide și i-a arestat pe liderii lor politici. Radu Câmpeanu a rămas în închisoare până în 1956.

În august 1973 a reușit să emigreze în Franța împreună cu soția sa Monica Papadopol și fiul lor Barbu Câmpeanu. Aici a fost un element politic activ în lupta împotriva comunismului și o figură de referință pentru românii din exil. În 1977 scriitorul anticomunist Paul Goma a fost expulzat din România și s-a refugiat la Paris. În virtutea apropierii dintre cei doi, Câmpeanu a fost suspectat că ar fi colaborat cu poliția politică comunistă, Securitatea , în calitate de informator. În orice caz, Câmpeanu a refuzat întotdeauna asemenea acuzații .
După revoluția românească din 1989 s-a întors în patrie. S-a întors în România pe 4 ianuarie 1990 și după două zile a re-fondat Partidul Național Liberal , care a obținut autorizația de la instanța de la București pe 12 ianuarie 1990.

Împreună cu Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) , Partidul Național Liberal a fost unul dintre cele mai influente grupuri de opoziție la partidul hegemonic al Salvării Naționale a lui Ion Iliescu .

Cu toate acestea Ion Rațiu și Radu Câmpeanu erau caterinca populației din România în perioada premergătoare alegerilor premergătoare zilei de 20 mai a anului 1990. Râdeam cu toții că Ion Rațiu poartă papionul și că dacă unul dintre ei va câștiga alegerile vor lua pământurile țăranilor. Câștigând Ion Iliescu conform și principiului lui Stalin “nu contează cum se votează ci cum se numără voturile” putem afirma că România a ajuns caterinca Europei și a lumii. Ion Rațiu a murit în ziua de 17 ianuarie a anului 2000, iar Radu Câmpeanu în ziua de 19 octombrie a anului 2016. Cu toată convingerea, România pierzând ziua istorică în care putea să-și schimbe soarta în ziua de 20 mai a anului 1990 este aproape imposibil ca acest moment să mai vină curând și rezultatele le plătește cu vârf și îndesat în ultimii 32 de ani. Dumnezeu să ne ierte!

Surse: m.wikipedia.org

ziaruldevrancea.ro

Inima care a rămas în urmă

Am fost naivi și poate prea prostuți/ crezând că lumea întreagă se cumpără cu un sărut/ numai că a trebuit mai mult decât atât/ și inima a rămas în urmă. Ne plimbam veseli pe lângă ea/ și ne făceam planuri pe sub ea/ ea ne asculta credula/ astăzi vorbele nu mai sunt și între noi a rămas cenușă. Gândurile noastre le știam numai noi/ și nu putea ca nimeni să intervină/ astăzi suntem doar o dezamăgire/ un gând mut pentru toți oamenii. Inima din copac m-a întrebat despre tine/ dacă îți este mai bine/ i-am spus că ești un mister/ că nici vorbele nu ți le mai aud. În șoaptă ea mi-a spus/ “așa aruncă oamenii iubirea/ întocmai pe nimic/ și chiar dacă vreau ca să o mai culeagă/ ea este aruncată undeva pe o stradă”. Nu i-am mai răspuns/ cuvintele erau puține și neimportante/ am devenit nostalgic/ căci am lăsat o inimă încet în urma mea.

Sfinții împărați Constantin și Elena

Sfântul Constantin a fost fiul împăratului Constantius Chlorus și al Elenei. S-a născut la 27 februarie 272, în cetatea Naissus (astăzi, Nis, în Serbia). După moartea tatălui său din 304, a fost proclamat împărat. Intra în conflict cu Maxentiu, fiul împăratului Maximian, pentru că acesta dorea să ocupe funcția pe care el o deținea.

În ziua premergătoare luptei cu Maxentiu, în anul 312, Constantin a văzut pe cer o cruce luminoasă și o inscripție: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). Noaptea, în vis, i se descoperă Hristos și-l îndeamnă să pună semnul sfintei cruci pe toate steagurile armatei sale. Constantin va ieși biruitor din luptă.

În anul 313 va da un decret prin care va opri prigonirea creștinilor și astfel, creștinismul devine religie permisă în imperiu. Religia creștină va deveni religie de stat, în vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395).

Amintim că în vremea împăratului Constantin s-a ținut primul Sinod Ecumenic, la Niceea în anul 325, unde a fost înlăturată erezia lui Arie și s-au alcătuit primele articole din Crez.

Împăratul Constantin a murit în anul 337, la zece ani de la trecerea la cele veșnice a mamei sale.

Împărăteasa Elena, mama Sfântului Constantin, este cea care a descoperit pe dealul Golgotei, crucea pe care a fost răstignit Hristos. A zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret și multe alte sfinte locașuri.

Troparul Sfinților Împărați Constantin și Elena

Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l și ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împărați Apostolul Tău, Doamne, împărătească cetate în mâinile Tale o a pus, pe care păzește-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Nascatoarei de Dumnezeu, unule iubitorule de oameni. (Text preluat)

Citatul zilei de 21 Mai

,,Când părinții îmbătrânesc,
Lasă-i să îmbătrânească cu aceeași dragoste cu care te-au crescut…
Lasă-i să vorbească și să spună povești din nou și din nou, cu aceeași răbdare și interes cu care te-au ascultat pe tine când erai copil… Lasă-i să câștige, cum de multe ori te-au lăsat și ei pe tine să câștigi…
Lasă-i să se bucure de prietenii lor, să discute cu nepoții lor…
Lasă-i să se bucure de a trăi printre obiectele care i-au însoțit de mult timp, pentru că suferă atunci când simt că bucățile vieții lor sunt rupte…
Lasă-i să greșească, așa cum ai greșit și tu de atâtea ori…
Lăsați-i să trăiască și încearcă să-i faci fericiți pe ultima parte a drumului lor, în același mod în care ei ți-au dat mâna când tu l-ai început pe al tău…”

Pablo Neruda