Pulberea


Într-un colț anume, din această lume era un copac vechi și prea înțelept. Dis de dimineață pe ale lui crengi își găseau un loc printre atâtea acelea, un cuc simplu și plin de modestie. El ar fi cântat, tot privind adesea, și la alte pasări ce cântau alături. Ele tot zambeau, chicoteau adesea, la cucul simplu, dar cine să se uite ? Inima lui tot bătea adesea după o privighetoare ce-l trezea lin dis de dimineață cu al ei trill feeric. Inima lui începuse a bate, tare și mai tare, și tot frematand adesea, doar al ei nume îl știa pe nume. Mai erau și ulii sau un porumbel ce-o făceau să cânte așa cum doar o soprană mai știe să încînte. Ulii și porumbeii își aveau culcus construit cu migală, bogat și arătos. Chiar îi spuseseră privighetorii de frumusețea ei, culcușul lor este al ei dacă-i sărută și câte și câte mai câte îi jurara ei. Zeci de palate și căi spre alte zări, mult mai calde adesea, promisesera ei. Privighetoarea însă, chiar știa acestea, și zbura spre cuc. Sărutări dulci ei își furau pentru a zbura departe înspre admirarea unor ulii și câțiva porumbei. Cucul trist rămânea adesea tot cu gândul său la privighetoare.
Într-o zi pesemne când un vânător își făcuse drum prin acele zone o zări printre ramuri pe privighetoare. Ulii și porumbeii simțind dinainte mirosul de pulbere zburara care încotro. Glonțul când pornise spre privighetoare nu-i atinse pieptul ei ci își găsise ținta în bietul cuc. Inima lui de îndrăgostit oprise moartea privighetoare. Ea îl luase în brațe și începuse a plânge cu lacrimi amare. Cucul însă cu o ultimă suflare îi soptise lin ” nu mor degeaba pentru că am iubit o pasăre aleasă dintre toate cele ce vietuiesc pe pământ. Un glonte oprește crud a mea viață însă ție, care chicoteai cu ulii și porumbei când vanatorul se apropia, îți mai las un gând. Dacă mă iubeai precum tu cantai și nu chicoteai cu alte păsări și erai cu mine pe pământ atunci când glonțul nu ar fi pornit spre tine și noi ne trăiam a noastră iubire. Rămâi cu bine tu a mea iubire, de aici și de acum, eu te iau cu mine. “
Cucul fără suflare căzuse în gol și privighetoarea inertă și secatuita de atâta plâns nici nu mai cânta și nici nu ciugulea. Nici nu mai zbura ci numai veghea un biet cuc mort de zile întregi. Într-o dimineață zburand pe acolo ulii și cu porumbei găsiseră jos sub frunze ascunse două păsări moarte de zile întregi. Erau un cuc și o privighetoare, doar cadavre însă și ciugulite de viermi, ce nu au știut să se iubească atât timp cât au trăit. După moarte însă se iubeau cu foc și au rămas împreună în același loc. Sufletele lor zboară și șoptesc adesea celor ce ascultă: apreciați-vă iubirea cât timp sunteți vii că nu poți să știi când mai vine un glonț și vă va răpune a voastră iubire. Medicamente sunt pentru multe boli, dar pentru inimă rănită încă nu sunt….

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: