Iluziile de dimineață


Ne placem ca să credem că mai există iubire și un mister al vieții. Cel puțin ne îmbătam profund și naiv creeand o stare de care avem nevoie ca să trăim. Prin ea există și senzatiile noastre chiar dacă sunt himere care ne vor duce în deșertăciune și pustiu în cele din urmă. Devenim picăturile de ploaie care cad pe asfalt. Nu înseamnă că le place asfaltul, dar aceasta este menirea lor. Transformă suprafața de jos în partea care absoarbe și într-un final se usca. Numai că dacă picăturile de ploaie cad pe pământ acolo deja se infiripa o sămânță a ceva ce va fi viu. Așa și noi oamenii iubim oamenii doar atunci când sunt veseli sau optimiști, însă nu numai atunci au nevoie de acest sentiment. Atunci când sunt supărați pe ei înșiși, viață sau orice altceva atunci este când au cea mai mare nevoie de a le ceva viu. Pentru că viața frumoasă este făcută din iubire și din îmbrățișări, de multe ori fără cuvinte și atunci când alte persoane găsesc sămânța iubirii atunci ele încep ca să se ridice. Timid sau sfios și în fiecare clipă găsesc razele de soare printre nori și seninătatea după furtuna interioară.

Doar așa lumea devine mai bună iubindu-ne pe noi și pe alții indiferent de starea noastră interioară și mai ales când totul este întunecat și pustiu.

Published by PaulOvi

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: